Etichetă

Cod Vestimentar
;

Cod Vestimentar

Din respect pentru tradiția vieneză a balurilor, organizatorii impun Balului de la Timișoara, cel mai înalt rang al ținutelor – "black and white tie". Este o oportunitate unică, pentru toți cei prezenți, de a se bucura de extravaganța fracului, acompaniat de distincția și feminitatea rochiilor de bal.

Domnii vor purta frac negru, pantaloni negri adecvați fracului, sunt preferate bretelele - curelei, pantofi negri lac cu talpă de piele, papion alb, vestă albă și o cămașă albă cu guler pentru papion. Materialul preferat pentru cămașă, vestă și papion, este marcella, o țesătură din bumbac texturată.

Ținuta se completează cu mănuși albe și batistă de mătase pentru buzunarul exterior al hainei. Cei dornici să rememoreze timpurile de odinioară își pot face apariția purtând joben. De asemenea, distincțiile și medaliile oficiale își au, prin tradiție, un rol bine înrădăcinat în ținuta de bal. Ceasul de buzunar se bucură în această seară de o mai mare prețuire decât orice tip de mecanism purtat la mână.

Doamnele vor purta rochii de seară lungi până în podea, evitând rochiile scurte. Croiul rochiei de seară va fi adaptat unui pas de dans lejer; de asemenea, pantofii trebuie aleși în așa manieră încât să permită mișcarea fluentă pe care o solicită valsul. Este relevantă, în acest sens, o mărime moderată a tocului și evitarea tălpilor din cauciuc.

 

Programul muzical al balului este în exclusivitate format din vals vienez, vals lent, polka, cadril. Este de preferat o minimă îndemânare în executarea mișcărilor pe care le presupun aceste dansuri de societate.

Seara de dans este deschisă de către comitetul balului din care fac parte perechile de debutanți. Acestea vor performa în exclusivitate. Publicul general este invitat să se alăture prin tradiționala urare: "Alles Walzer!"

Invitațiile de dans se fac aproape în exclusivitate de către domni, prin plecăciunea caracteristică adresată doamnei, care răspunde prin reverență. Tradiționaliștii vor putea aborda invitația prin sărutul mâinii doamnei. În cazul în care doamna este însoțită, se va cere în mod politicos îngăduința partenerului. Este de dorit a se evita invitațiile adresate doamnelor necunoscute. Partenerii de dans vor aborda și vor părăsi întotdeauna împreună spațiul de dans, perechile care au mai multă îndemânare valsează spre exteriorul spațiului. Deplasarea la valsul vienez se face în sens invers acelor de ceas.